Unificarea Italiei- cursa pentru Roma

Secolul XIX a reprezentat una dintre cele mai efervescente perioade ale istoriei moderne ale istoriei. Acesta debutează cu crearea și prăbușirea Imperiului Napoleonian, se continuă prin mișcările revoluționare de la 1848, unificările statale din 1859-1871,  și în final împărțirea Europei în sfere de influență ce anunțau Primul Război Mondial. Totodată, secolul XIX a reprezentat un moment de revelație pentru numeroase popoare care au pornit lupta pentru redobândirea identității și unității naționale. Astfel, acest articol va prezenta pe larg procesul de unificare a Italiei, sub acțiunea unor lideri remarcabili precum Victor Emmanuel al II-lea, Camillo Banzo Cavour sau Giuseppe Garibaldi.

Imagini pentru unità d'italia

Premise

Unificarea Italiei, la fel ca majoritatea mișcărilor unioniste din secolul XIX, au debutat ca urmare a emancipării și dezvoltării sentimentului național în rândul poporului. Primul factor care a deschis drumul Unirii a fost campania lui Napoleon din 1797, când a cucerit Peninsula Italică, constituind-o în Republica Cisalpină. După Congresul de la Viena din 1815, Italia revine la statutul său inițial. În prima jumătate a secolului, apare gruparea numită Rissorgimento, care milita pentru reunificarea Italiei. Aceasta era împărțită în 3 aripi: gruparea Papală, gruparea Piemonteză și gruparea Garibaldistă. În 1848, pe fondul revoluțiilor de pe întreg continentul, în Italia are loc o tentativă de unificare condusă de Carol Albert, regele Piemontului, sprijinit de noul Papă, Pius al IX-lea. Totuși, aceștia sunt înfrânți de austrieci la Custoza, iar teritoriile proaspăt dobândite sunt înapoiate Austriei.

Etapele Unificării

Unificarea propriu-zisă este împărțită în două etape. O primă etapă o constituie lupta dintre franco-sarzi și austrieci, în care, după victoriile de la Magenta și Solferino (4, 24 iunie 1859), prin Pacea de la Vilafranca, Lombardia este cedată italienilor în schimbul Nisei și Savoiei care ajung la francezi. În sud, Armata celor 1000 de cămăși roșii a lui Giuseppe Garibaldi eliberează Sicilia și mai apoi Neapole ce sunt alipite în toamna lui 1860 la Regatul Sardiniei. În Martie 1861, primul Parlament Italian îl numește Rege pe Victor Emmanuel al II-lea.Imagini pentru unita d'italia

A doua etapă a unificării este marcată de lupta pentru cucerirea Romei. În anul 1866, Venezia este eliberată de sub autoritate austriacă, fiind alipită Regatului Italiei. În acest moment, trupele lui Victor Emanuel din Nord mărșăluiesc concomitent cu cele ale lui Garibaldi din Sud în încercarea de a ajunge primii la Roma. Miza era extrem de importantă pentru ambele tabere. Dacă Garibaldi ar fi ajuns primul, ar fi putut emite pretenții pentru un rol de conducere, fapt periculos pentru autoritatea Regelui. Totodată, Statul Papal, și implicit Roma erau apărate de trupe franceze trimise în sprijinul Papei Pius al IX-lea. Conform unui acord semnat anterior între premierul piemontez Cavour și Împăratul Napoleon al III-le al Franței, în eventualitatea unei uniri, Statul Papal va rămâne intact, iar conducerea Italiei îi va reveni Suveranului Pontif, clauză neagreată de piemontezi. Astfel, în Octombrie 1867, trupele lui Garibaldi sunt înfrânte de francezi la Mentana, iar liderul lor este exilat la dorința lui Victor Emanuel al II-lea pe insula Capri, departe de orice contact cu puterea. Totuși, în anul 1870, Napoleon al III-lea comite o eroare ce avea să-i fie fatală declarând război Imperiului Prusac coordonat de Otto von Bismarck. Astfel, trupele ce protejau Roma sunt retrase pentru a fi angajate în lupta împotriva nemților, iar piemontezii lui Victor Emanuel capătă drum liber către capitală pe care o ocupă la 20 septembrie 1870. În 2 iulie 1871, Victor Emanuel al II-lea intră în noua capitală, Roma, astfel încheindu-se unificarea Italiei.Imagini pentru unita d'italia

Concluzie

Secolul XIX a reprezentat un moment de cotitură în destinul multor țări din Europa, fie că a fost afirmarea ca mare putere continentală (Italia, Germania), fie că a reprezentat o cădere în anonimat (Austria, Franța). În cazul italienilor putem observa o trăsătură similară și celorlalte procese unioniste din a doua jumătate a secolului XIX, în spatele unui monarh ce avea doar rolul de figură emblematică, de ”marionetă” (Victor Emanuel al II-lea, Wilhelm I, Alexandru Ioan Cuza) au stat minți luminate ce au gândit strategii prin care demersurile naționale și reformele înfăptuite să fie recunoscute la nivel continental (Camillo Benzo-Cavour, Otto von Bismarck, Mihail Kogălniceanu). Astfel se dovedește din nou că în spatele unui conducător puternic stau niște consilieri și mai puternici.

Filmul Săptămânii

Filmul acestei săptămâni este Forrest Gump. Pelicula din anul 1994 regizată de Robert Zemeckis prezintă viața lui Forrest Gump (Tom Hanks), un american cu ușor retard mintal care se afirmă totuși prin prezența întâmplătoare la diverse evenimente marcante ale istoriei. Filmul nu reprezintă doar o scurtă lecție de istorie, ci pune accent pe sentimentele primare din viața unui om precum dragostea, recunoștința, prietenia și suferința reliefată magistral într-un final dramatic și intens ce a adus filmului nu mai puțin de 6 premii Oscar. link Forrest Gump

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s